Începutul a fost unul haios, în care senatorul ex-PSD-ist Sorin Chivu, cel despre care jurnalistii autentici spun că ar fi certat cu limba română, le-a urat PDL-iştilor prezenţi “să penetraţi”…ce? nu contează… A urmat deputatul ex-PSD-istul Marian Saniuţă, prezentat de Roberta Anastase “bunul meu prieten” cu toate că acum vreo doi ani era făcut tot de Roberta Anastase “preş”.
A fost prezent şi Mihai Apostolache, cel din urmă ex-PSD-ist urcat pe scenă, care a râs în hohote în stilu-i caracteristic, arătandu-şi toţi dinţii de sus, în momentul în care primarul comunei Măgurele s-a destăinuit, în faţa unui public îndragostit de telenovele şi de tabloide, că doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă, fără ca soţia să fie geloasă. Vă dati seama cât de penibil a putut să fie?
Printre politicienii de seamă din PDL au fost prezenţi: primul ministru Emil Boc, miniştrii Traian Igaş, Daniel Funeriu, Anca Boagiu plus alţi lideri ai partidului, printre care Raluca Turcan, Sever Voinescu, Mircea Toader ş.a.
Unul dintre cele mai penibile momente a fost atunci când premierul Emil Boc a vorbit unei săli pline, despre salarii, despre pensii şi despre alte lucruri de acest gen, sală în care se aflau şi profesori cu salariile tăiate, şi pensionari cu pensii tăiate, şi mămici cu indemnizaţia scăzută etc
Boc a precizat că Roberta Anastase este un om cu un suflet adevărat PDL-ist, “cea care a reuşit să treacă şi legea pensiilor, şi legea educaţiei naţionale, şi bugetul de stat şi celelalte legi în acordul cu FMI”. Cum? Ştiţi voi…80=170. Emil Boc probabil şi-a adus aminte de acea “reformă” a matematicii mondiale a Robertei Anastase şi a lui Sever Voinescu, atunci când a precizat că “în politică sunt apreciaţi aceia care au curaj, curaj să facă ceea ce trebuie când trebuie, curaj de a merge până la capăt” – adică să fure voturi.
A urmat votul în urma căruia rezultatul a fost următorul:
Video – Iulian Maxim
ROBERTA ANASTASE – preşedinte
GEORGE IONESCU (deputat) – prim-vicepreşedinte
FLORIN ANGHEL (deputat) – prim-vicepreşedinte
CRISTIAN BURLACU (deputat) – secretar general
MIHAI APOSTOLACHE (deputat) – secretar general adjunct
ANDREI VALENTIN SAVA (deputat) – secretar general adjunct
EMANOIL SAVIN (primar Buşteni) – vicepreşdinte
ADRIAN PURCARU (primar Azuga) – vicepreşedinte
DORIAN BOTOACĂ (primar Comarnic) – vicepreşedinte
CIPRIAN STĂTESCU (primar Băicoi) – vicepreşedinte
COSTEL MORĂRESCU (primar Filipeştii de Pădure) – vicepreşedinte
CONSTANTIN NEGOI – vicepreşedinte
DRAGOŞ NIŢĂ – vicepreşedinte
ION FERĂSTRĂERU (primar Breaza) – vicepreşedinte
GABRIEL SANDU (fost ministru) – vicepreşedinte
RADU IONESCU (consilier judeţean) – vicepreşedinte
VALERICĂ STELIAN – secretar executiv
MARIUS NICOLAI – secretar executiv
DANIEL NEAGOE – secretar executiv
GABRIEL CHIVĂRAN – secretar executiv
DĂNUŢ CORNEA – secretar executiv
GHEORGHE NECULA – secretar executiv
CONSTANTIN MĂLĂESCU – trezorier
În finalul acestui articol, nu pot să trec cu vederea vestimentaţia unor vedete prezente la aceste alegeri.
Încep cu doamna ministru Elena Udrea, cea care avea o pereche de pantofi de căteva sute de euro şi care s-a îmbrăcat impecabil. Nu degeaba plăteşte cea mai buna firmă de PR din Românica…
Continuăm cu domnul primar Volosevici, cel care a purtat un costum cu care nu l-am văzut decât la investire şi la şedinţele de Consiliu Local în care s-a votat bugetul…că în rest, la puţinele şedinţe de C.L. la care participă, apare numai în blugi.
Foto – Iulian Maxim
Amicul Fido a remarcat faptul că “deputatul de Urziceni Tinel Gheorghe şi-a asortat ţărăneşte nişte şosete albe la un costum maro” iar “Sever Voinescu a relansat costumul horror, cu pantaloni bufanţi la care a asortat o cămaşă cu guler tunică.
Ce m-a şocat cel mai tare este modul in care era imbracată Roberta. Este exact felul în care NU ar fi trebuit să se îmbrace un politician la un asemenea nivel. În primul rând nu te îmbraci în ţinute cu imprimeuri (pentru că atenţia publicului nu trebuie să se concentreze la imprimeu, ci la faţa ta, ca sa recepteze ce spui), iar fusta siclam lasă de dorit…
Foto – Iulian Maxim
Niciodata nu veţi vedea o femeie de un asemenea nivel în politică imbracată în siclam, mai ales că este vorba despre fustă. Atrage atenţia asupra unor părţi ale corpului care nu ar trebui să iasă în evidenţă la o femeie politician, oricum, nu mai mult decât faţa. Normal, ca om politic, ai voie cel mult 2 culori, complementare sau, de preferinta, neutre. Nu e posibil ca numarul 3 in stat, care are consilieri, care are bani, să se comporte ca la căminul cultural, îmbrăcată cu haine ca de bazar.
Dacă vrei să atragi atenţia asupra ta prin culori, înseamnă că nu poţi să atragi atenţia prin ce iţi produce mintea şi prin ceea ce spui. Concluzia o trageţi voi…
Există un concept devenit celebru, dupa ce a fost prima dată prezentat în romanul “Pe aripile vântului” : catârul înhămat cu hamuri de cal. Se spunea asa : oricât de mulţi ciucuri i-ai pune unui catâr, hamuri elegante, bătute cu ţinte, potrivite pentru caii de rasă, catârul nu le va accepta şi va prefera tot desagii. Se aplică perfect în cazul de faţă.




