În peste 5.300 de acte normative emise din 2004 încoace, se numără peste trei sute de dări pe care trebuie să le plătească persoanele fizice şi juridice. Taxele se referă la biruri obligatorii pentru desfăşurarea unei activităţi economice, fie că este vorba de impozitele „populare“, de care nu scapă nimeni, fie de aberaţii, precum taxa pentru primirea unui dosar sau aşa-numitul timbru pe cal.
Care este utilitatea celor peste 300 de dări plătite statului este destul de greu de spus, dat fiind că peste 80% din încasările statului provin din TVA, contribuţiile pe salariu, impozitele pe profit şi venit şi accize. Cel mai plauzibil răspuns este că acestea asigură plata salariilor funcţionarilor din diferite instituţii de stat. Parafiscalitatea este însă responsabilă şi de locul fruntaş ocupat de România la capitolul birocraţie.
Pentru a se ajunge la cele 306 taxe şi impozite aplicabile în prezent în România, trebuie parcurse 5.300 de acte normative: 2.908 de acte normative care conţin cuvântul „taxă“, 1.789, care conţin cuvântul „contribuţie“ şi 603, care fac referire la „timbru“
Însă, pentru vistieria statului, doar cinci categorii de taxe şi impozite aduc peste 80% din venituri. Este vorba de contribuţiile sociale, impozitele pe venit şi profit, TVA, accizele şi taxele vamale. Prin urmare, restul taxelor ar putea fi definite de sintagma: „multe…multe, dar mărunte“, principalul lor efect fiind cel de a împovăra activitatea antreprenorilor, prin birocraţie.
Într-o primă fază, aceştia trebuie să citească sute de pagini de acte normative pentru a se asigura că plătesc toate dările aferente domeniului lor de activitate. Urmează drumuri pe la tot felul de agenţii, autorităţi şi comisii şi alte drumuri – la bancă, sau la CEC pentru plata dărilor.
Lista completă a impozitelor o puteţi găsi aici 
Se impozitează ce mişcă, şi ce nu
Dintre cele 306 de taxe şi impozite „cele mai populare“, adică cele de care nu scapă nimeni, sunt dările calculate asupra veniturilor şi proprietăţilor. Pe lista bunurilor pe care autorităţile impun taxe se află casele, terenurile, maşinile, luntriile, scuterele. Dar şi fântâna din curte se impozitează, autorităţile locale având dreptul să ceară taxe pentru autorizarea activităţilor de foraj. De asemenea, dacă v-aţi făcut o casă care are deschidere la un drum naţional, trebuie plătite taxe la Compania Naţională de Drumuri pentru stâlpi şi pentru tragerea firelor. La categoria venituri, nu scapă mai nimic: salarii, pensii, câştiguri la loto şi bingo, dobânzi, chiar şi veniturile din despăgubiri.
Există însă şi impozite hilare: cum ar fi cel pe deţinerea detectoarelor de metale, care necesită o autorizaţie anuală. Probabil statul a vrut să lovească în căutătorii de comori, însă a nimerit în bieţii instalatori care au nevoie de astfel de detectoare pentru a localiza ţevile şi firele electrice din pereţi.
Asalt pe jocurile de noroc şi pe combustibili
Organizarea de jocuri de noroc şi activităţile din domeniul energetic sunt printre domeniile asupra cărora apasă cel mai mare număr de taxe şi impozite. Să luăm primul domeniu: am identificat cinci impozite, care se adaugă taxelor normale. Primul este o taxă lunară pentru valabilitatea licenţei, care se aplică la fiecare aparat, al doilea – o taxă specială pe „activitatea realizată“. Urmează timbrul social, de 2%, care nu ocoleşte nici preţul biletelor la 6 din 49. Apoi, dacă avem de-a face cu un cazino declarat monument istoric, cum ar fi cel din Constanţa sau din Casa Vernescu, se adaugă alte taxe: 350 de lei pe lună pentru fiecare masă, plus 2% din valoarea serviciilor. Timbrul de monument istoric se plăteşte şi pentru vederile şi timbrele care conţin imagini cu astfel de obiective. Iar cel din urmă este contribuţia de 4% din profit la Fondul Cinematografiei. La capitolul combustibili, drumul de la zăcământul de ţiţei până la benzina arsă de motorul maşinii este presărat cu şapte taxe şi impozite, fără să le numărăm pe cele pentru deţinerea de maşini.
Aventuri în ţara chitanţelor şi facturilor
După inventarierea celor 306 impozite, se conturează destul de clar două reţete pentru inventarea unei „taxe“ de succes.
Prima: Statul înfiinţează o autoritate, o agenţie sau o comisie responsabilă pentru supravegherea unui domeniu. Iar firmele care activează pe piaţa respectivă trebuie să plătească taxe, tarife, autorizaţii.
A doua: crearea unui fond, care nu poate să trăiască decât prin obligarea firmelor să plătească contribuţii. De exemplu, Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară a inventat taxa pe care trebuie să o plătească fermierii pentru control. Într-unul din ordinele emise de această autoritate sunt precizate tarifele pentru nu mai puţin de 294 de „servicii” obligatorii.
Autoritatea Navală Română are şi ea o listă cu 395 de taxe pentru inspecţiile tehnice. Iar Biroul Român de Metrologie Legală percepe aproape 200 de tarife pentru verificarea aparatelor de măsură. Regulamentul privind taxele şi tarifele al Comisiei pentru controlul activităţilor nucleare include aproape 500 de poziţii.
Un cabinet de radiologie dentară trebuie să obţină autorizaţie de la această instituţie, la fel ca şi lucrătorii de la Cernavodă. Şi piaţa energiei este reglementată, fiind necesară câte o autorizaţie pentru fiecare unitate de producţie sau transport.
Pe lângă taxele percepute pentru licenţe şi autorizaţii, o altă sursă de dări şi birocraţie sunt fondurile. Lista, fără a fi exhaustivă, include Fondul de Mediu, Fondul Cinematografic, Fondul Cultural. Există o taxă de un leu pe kilogramul de ambalaje puse pe piaţă, o taxă „verde“ pentru cauciucurile de la maşini, pentru electrocasnice şi una de l0% din preţul bateriilor. Firmele sunt obligate să plătească şi pentru deşeurile periculoase, categorie în care intră – de exemplu – şi întrerupătoarele electrice. Un alt fond cu surse generoase de finanţare este Fondul Cultural Naţional, pentru care există contribuţii din vânzările de reviste şi filme „deocheate“, dar şi din încasările din parcurile de distracţii. În Fondul Cinematografic intră o cotă parte din încasările pentru publicitatea TV, pentru abonamentele la cablu şi din biletele la cinema. Iar fosta taxă de drum de un cent USD, inclusă în preţul benzinei, a fost rebotezată în taxă pentru Fondul Special Petrolier, destinat plăţii datoriilor externe la importul de ţiţei.
Impozite traznite
Timbrul pentru cal
„Legea calului“. Nu este o glumă, ci un act normativ adoptat de Parlament la sfârşitul lui 2006. Prin acesta, s-a introdus „timbrul hipic“- o taxă anuală, ce trebuie plătită de toţi posesorii de cai, pentru finanţarea Autorităţii Hipice Naţionale. Valoarea acestuia s-a ridicat la cinci lei în 2006.
Taxa pe medicii atomici
România are o singură centrală nucleară şi un institut de cercetări nucleare. Pentru supravegherea activităţii celor două instituţii a fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Printre diferitele surse de venit ale acesteia se află şi taxa pentru autorizarea desfăşurării activităţilor de testare medicală sau psihologică a personalului dintr-o centrală nucleară.
Taxa pe calitatea nutreţului
Animalele din ferme nu pot mânca orice. Iar verificarea furajelor poate fi o sursă bună de venituri pentru stat. Un ordin emis de Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor reglementează tarifele pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator pentru hrana animalelor.
Taxa pe apa de ploaie
În facturile plătite pentru serviciile de canalizare, o parte din suma datorată este pentru apa de ploaie care ajunge în canalizare. Nivelul acestei taxe se stabileşte ori prin decizie a consiliului local, ori pe baza unui algoritm stabilit în funcţie de datele furnizate de ANM privind precipitaţiile. Consiliile locale pot stabili, potrivit legii, taxe speciale pentru accesul în anumite spaţii: pieţe, târguri. Aşa a fost posibilă introducerea taxei de barieră în Mamaia.
Taxa pe paharul de cristal
Deţinerea de pahare de cristal este considerată un lux în România. Prin urmare, statul percepe o acciză de 30%. Ţara noastră este singura din UE care suprataxează astfel de produse, iar iniţiativa de reducere a TVA vine la pachet cu o majorare a acestor accize.
Certificatul de animal
Deţinerea unui animal este taxată după aceleaşi principii cu deţinerea unui imobil sau a unei maşini, impozitul constituind venit pentru autorităţile locale. Se plăteşte o taxă extrajudiciară de timbru pentru eliberarea certificatului de proprietate asupra unui animal, al cărei nivel este în Bacău, de exemplu, de un leu.
Timbru Crucea Roşie
1% din preţul biletelor vândute pentru evenimente culturale, de divertisment şi sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe, întreceri sportive la nivel local, naţional şi internaţional sunt virate în contul fondului pentru Crucea Roşie.
Taxa radio – TV pentru firme
Statul presupune că angajaţii firmelor private n-au altă treabă de făcut decât să urmărească programele posturilor publice de radio şi televiziune. Probabil aceasta este logica autorităţilor, de vreme ce firmele sunt obligate să plătească 80 de lei pe lună în contul taxelor pentru radioul şi televiziunea publice. Dărnicia statului: chiar şi firmele fără salariaţi plătesc taxa radio, însă nivelul acesteia este mai mic: 2,5 lei pe lună.
